Albatroasele, Craii si Serpasii

Trofeul Brasovului 9-11 septembrie 2011- Piatra Craiului

Pe la inceputul anului se zvoneste ca Florile de Colt vor face o intalnire de prieteni in Piatra Craiului. Deja suna interesant. Trece luna dupa luna si prin vara apare un ravas cu vesti interesante, dar care ne-au pus pe ganduri. Va fi in Piatra Craiului, va fi creasta chiar, dar va fi si tabara mobila. Eu si Krisu ne uitam una la alta si ne cam intristam. Voiam in Piatra Craiului de la inceputul anului, dar acum aveam nevoie de o solutie de ajutor. Aveam nevoie de serpasi.

Timpul trecea si solutia nu aparea. Cand deodata vine si vestea buna: aveam cel putin un serpas, al nostru prieten Dan - zis Alifie se ofera ca ajutor… Uraaa….Plecam in Piatra Craiului.

Planurile si bagajele sunt facute. Dorm joi spre vineri aproximativ 4 ore, ma trezesc joi noapte pe la 2:30 si urmeaza cateva surprize: desi am dormit putin eram destul de odihnita, a doua surpriza - albatrosii au fost punctuali , o a treia era chiar grozava – serpasii erau 2 (Vlad era parte a echipei, asadar mai usor pentru Alifie). Pornim la drum..…inceputul a fost cu peripetii , ne-a oprit radarul, dar am avut noroc cu carul si am fost iertati. Deja era clar ca ne va merge foarte bine. La adapostul noptii ne apropiem tiptil de munti. Odata cu rasaritul soarelui observam ca norii sunt destul de intunecati si devin putin trista., Piatra Craiului si ploaia nu fac casa buna. Dar inca speram ca norii sunt doar sperietori.

Ajungem in tabara la Plaiul Foii pe la 8:30. Desi era programat la 8:00 startul nu se daduse din cauza vremii greu de descifrat. Cand am dat cu ochii de Oli de la Floare de Colt l-am gasit intr-o incercare de a se imprieteni cu norii sperand ca va afla ce au de gand sa pregateasca pentru acea zi. Am ramas si noi in asteptare, ne-am impartit bagajele cu serpasii, care urmau sa devina trei (Silviu era pe picior de plecare spre noi). Noi urmam sa traversam Craii pe creasta, serpasii mai pe ocolite, pentru ca in final sa ne intalnim la Cabana Curmatura. Cat ne-am pregatit noi de drum, norii i-au spus un secret lui Oli si l-au convins ca e timpul sa dea startul. Noi am ajuns ultimele in tabara, asa ca am plecat ultimele si in traseu.

Traseul a avut urmatoarea configuratie: Creasta de Nord a Pietrii Craiului dinspre Cabana Plaiul Foii ( 849 m ), prin refugiul Sparlea si “Lanturi”, pana la Saua Grindului si Vf. Ascutit ( 2150 m ) cu popas peste noapte la Cabana Curmatura

Plecarea nu a fost chiar usoara pentru ca somnul insuficient de peste noapte incepuse sa isi faca simtita prezenta. Dar pas cu pas inaintam usor, am ajuns din urma 2-3 echipaje. Am mers impreuna, cateva poze, ceva povesti si parca nu mai parea chiar asa de greu.

Primul popas l-am facut la refugiul Sparlea.

Urmeaza un scurt urcus prin padure, mai mult obositor decat spectaculos. Dar deja eram cu gandul si cu sufletul plin de emotie la intalnirea cu stanca . Uite niste flori, trecem prin jnepenis, mai urmeaza un pic de grohotis si iata ca am ajuns la poalele de stanca ale Craiilor.

Sa urc sau nu urc? Ma tot intrebam parca .

Dar ma incumet pana la urma sa urc si la cateva minute intalnim o zona foarte interesata numita “Zaplazul”.

Urcam, urcam, panta devine din ce in ce mai inclinata, pasajele ce trebuie trecute din ce in ce mai dificile. Mai primim ajutor de la cablurile montane montate in locurile mai expuse. Examene de catarare parca la fiecare pas. Noroc ca avem prize destul de multe si si curaj pe masura .

Ne mai clatim ochii cu cate o Garafita a Pietrii Craiului. Krisu le pozeaza ca sa le pastram mai bine in amintire.

Norii continua sa ne insoteasca, dar parca nu mai par asa de amenintatori ca dimineata. Isi face insa aparatia un vant destul de neprietenos ce ne va insoti pana la finalul traseului.

Curmalele, smochinele migdalele si nucile caju din rucsac ne dau energie. Tare inspirata am fost sa le iau cu mine. Ne-au prins bine pe fondul efortului depus.

Chiar daca nu a fost cel mai usor drum spre cresta, recunosc ca imi place stanca si a fost spectaculoasa si plina de adrenalina urcarea pe “la lanturi”.

Printre flori, stanci si lanturi iata-ne ajunse in creasta si la intalnirea cu primul post de control spre marea uimire a celui din post :“Au ajuns si Albatroasele, si au si depasit cateva echipaje”. Isi faceau griji pentru noi ca nu vom face fata, Plecasem ultimele in traseu si mai eram si fete…parere de barbati .

Odata ajunse in creasta privelistea era de poveste. Am avut noroc, norii, desi prezenti se aflau la o inaltime care ne oferea posibilitatea sa ne bucuram de panorama. Vai prapastioase in stanga si in dreapta, panorama larga la muntii din jur. Acum eram sigura ca a meritat… asta daca mai aveam vreo indoiala cat de mica.

Vantul cel neprietenos nu a renuntat si continua sa ne fie partener de drum. Asa ca vrem nu vream il acceptam. Cand ma gandeam la a mea greutate …ma bucuram ca rucsacul nu era chiar usor. Asadar noroc de greutatea rucsacului si de gravitatie ca reuseam sa ma tin pe picioare .

Drumul de creasta pana la Varful Ascutit nu e chiar o plimbare, iti pune la incercare raul de inaltime, testeaza abilitatile de catarare, dar e frumos si plin de adrenalina. Reusim sa ajungem la al doilea post, cel de la Vf. Ascutit chiar la timp, cand au coborat norii si devenise frig, umed si mai periculos pentru ca disparuse vizibilitatea. O scurta pauza in refugiu sa ne incalzim si sa ne tragem sufletul. Urmeaza coborarea pe grohotisul atat de specific Pietrii Craiului. Grohotisul nu e chiar o placere dupa o zi intensa si obositoare, dar coboram in siguranta la Cabana Curmatura. Ajungem in fata a patru echipaje, fapt ce ne-a bucurat , mai ales ca mult prea multi nu au avut incredere in Albatroase .

Sa vedeti cu ne primeste Curmatura. Cu cel mai bun ceai cu rom baut vreodata. Era fierbinte, cu rom adevarat, “s-a dus” repede in picioare si a ajutat la relaxarea bine meritata dupa o zi plina de adrenalina. Ce sa mai povestim de ciorba de fasole cu afumatura. Parca era prima data in viata cand mancam. Iar mamaliguta cu branza si smantana ne-a uns sufletul. Masa de povestit nepotilor care nu au pofta de mancare .

Ce credeti ca voiam acum? Somn , ati ghicit. Dar am avut niste colegi de cabana care ne-au ajutat cu povesti sa mai amanam somnul. Si bine au facut pentru ca serpasii nostri (Silviu, Alifie, Vlad) erau inca pe drum, si incercam sa rezistam somnului si sa ii asteptam si pe ei. Atacati de caini si de cai, impiedicati de caderea noptii , cu gandurile amestecate de la dezorientare au cam intarziat, dar au reusit sa razbata intr-un final si au ajuns la Curmatura . Si le-am fost profound recunoscatoare, aveau sacii nostri de dormit la ei in bagaje. Nu am reusit sa dam prea multa atentie sosirii lor, vinului adus in spate de Vlad sau chefului de petrecere. Somnul nostru colosal a castigat repede orice confruntare. Si pe ei i-a doborat degraba somnul dupa ce i-au venit de hac unei sticle de vin, ce cu atat de mult drag a fost carata.

Cea de-a doua zi a fost mult mai usoara. Senin, mai cald, fara vint, dupa un somn bun, un traseu cu mult mai usor, in echipa completa (Silviu, Krisu, Dan-zis Alifie, Vlad si Mariana) . In aceste conditii nu se putea sa nu fie o zi mai relaxata.

Am trecut prin testele teoretice (si nu ca gasca prin apa, pentru ca am luat in final trei premii: locul I Flora, locul II Meteo, locul III Sanitar) si iata-ne pe poteca din nou.

A doua zi am purces la recucerirea crestei printr-o zona mai primitoare. Am primit in dar de la Crai privelisti frumoase si catarare destula, dar pantele erau mai domoale si efortul mai putin intens. Cei nou veniti in echipa au “simtit” mai mult decat Albatrosele aceasta a doua zi cand si-au dat ei examenele de catarare si de rau de inaltime. Le-au dat si le-au trecut .

Temeri de inaltime ( nu spunem cine).

Alunecus pe grohotis.

O intalnire cu niste capre incapatanate, mancacioase si bagacioase in sufletul omului.

O vreme superba.

Privelisti ce fac bine sufletului.

In caz ca ne era dor, la coborare grohotisul s-a incapatanat sa isi faca din nou prezenta Si ce de grohotis. ….Dar am ajuns fara a intampina dificultati deosebite la refugiul Diana unde am luat o binemeritata si bineprimita masa

O fotografie de grup la Diana si eram pregatiti de ultima parte a coborarii.

Parea ca am trecut peste tot ce putea fi dificil si periculos in acele zile. Voiam cat mai repede in tabara, eram deja relaxati si bucurosi dupa o zi frumoasa. Totul se putea termina asa daca nu am fi avut o intalnire de pomina in padure la coborare. Si nici macar nu a fost o intalnire cu ursul . Am deranjat niste viespi si tare au fost suparate. In marea lor furie m-au atacat de parca eram cel mai mare dusman al lor. De vazut nu le-am vazut, dar de simtit …o da…. le-am simtit pe vreo patru dintre ele…..le-am simtit pana la lacrimi (dar sa nu povestiti altora de ale mele lacrimi, ramane asa intre noi )….au facut si Vlad si Silviu cunostinta cu cate una. Krisu ne-a tratat (cine altcineva?). Asta a fost singura intamplare neplacuta din Piatra Craiului.

Ajunsi in tabara cum era de asteptat masa a fost extrem de bine primita. Eu incercam sa ma impact cu mancarimile si durerile provocate de viespi asa ca m-am culcat foarte devreme (nu ca ar fi asta o surpriza ). Surpriza a fost ca si restul m-au urmat destul de repede. Singurul ramas pe baricade pana spre dimineata a fost Vlad. Cineva tot trebuia sa aiba grija de renumele albatrosilor .

Dar era sa uit, inainte de somn am admirat cel mai frumos rasarit de luna pe care l-am vazut vreodata. A fost luna plina si aparatia ei de dincolo de Crai a luminat puternic toata poiana de la Plaiul Foii. Asta da amintire de pastrat.

Concluzia: Craii au fost de poveste, Albatroasele au fost la inaltime (si la propriu si la figurat), iar Serpasii ne-au depasit asteptarile . Multumim pentru ajutorul oferit de serpasi, fara ei nu stiu daca am fi reusit sa cucerim Craii.

Mariana Tudor

20.09.2011

URSUL CARPATIN 2011

02-04 septembrie 2011- Dana Dediu

Vineri, 2 septembrie, ora 17.00 – Alergam către metrou și mai apoi către gară cu un rucsac de 80 de litri plin în spate și cu unul de 22 în față. Trebuia neapărat să prind trenul spre Bușteni pentru a participa la cea de-a XXII-a ediție a Trofeului “Ursul Carpatin” organizat de cei de la Caraiman Câmpina. După ce am înfruntat aglomerația, am ajuns la timp la gară și la 17.45 deja pornisem către Bușteni. Din păcate, Alexandra nu se poate lauda cu aceeași performanță. Poate data viitoare…cu puțin noroc.

Pe la orele 21.30 eram deja ajunsă în tabără, salutam oamenii și îmi așteptam nerăbdătoare cortul, care avea să vină mai tarziu. Restul serii mi-am petrecut-o la focul de tabără alături de ceilalți albatroși. știind că a doua zi aveam de gând să duc până la capăt un traseu care, din auzite, ar fi fost destul de greu, am fost cuminte și dimineațăa, pe la ora 3.00 mă îndreptam agale către cort.

Dimineața zilei de sâmbătă a fost una grea. După prea puține ore de somn a trebuit să ne trezim, să ne bem cafeaua pe fugă și să intrăm în teste. Venisem cu gândul să fac traseul pentru palmaresul meu, dar cum organizatorii mi-au comunicat că nu pot face asta fără să fiu în concurs, m-am abținut cu greu de la comentarii, și m-am conformat. Toate bune și frumoase. Am ajuns la plecarea în traseu. De data asta chiar a fost nevoie de contraziceri și “îțepături”, dar până la urmă totul s-a terminat cu bine. Porneam către cel care s-a dovedit a fi cel mai greu traseu făcut de mine până acum: Poiana Coștilei-Valea Mălinului-Brâna Mare a Coștilei-Valea Cerbului-Bușteni-tabără. Am plecat spre “aventură” un grup de 9 albatroși, grupați în 2 echipaje, dar care hotărâseră să meargă împreună. Trebuie să recunosc că prima parte a traseului nu mi-a plăcut mai deloc. Întotdeauna mi-a displăcut urcatul abrupt prin pădure. Din fericire, îmi luasem cu mine bețele de trekking care m-au ajutat foarte mult. La un moment, urcușul s-a terminat și am ajuns la Hornul Pământos, care era asigurat de organizatori cu coarda pentru coborâre. Acolo a trebuit săa așteptăm destul de mult timp din cauza volumului mare de oameni. Astfel, o parte din noi au apucat să coboare, iar ceilalți a trebuit să mai așteptăm, urmând să ne regrupăm la baza hornului. Ei bine, lucrurile nu au stat chiar așa. Când în final am ajuns și noi jos, am observat că nu mai era nimeni acolo, așa că am început urcușul pe Valea Mălinului, bombănind încontinuu despre faptul că nu suntem în stare să plecăm ca un grup și să ajungem la final în aceeași formulă. Prima parte a văii m-a făcut să cred că de fapt traseul nu e chiar atât de dificil, semănând foarte mult cu Valea Albă, doar ca urcușul era un pic mai tehnic. Oricum, greu, ușor, aveam parte de tipul meu preferat de traseu – urcat numai pe pietre și stânci. La un moment dat ne-am reîntâlnit coechipierii undeva mult mai sus, le-am insirat nemulțumirile mele pe un ton nu prea prietenos, m-am calmat și după episodul ăsta chiar am mers ca un singur echipaj. Perfect…era ceea ce mi-am dorit. Când tocmai terminasem de comentat împreuna cu Tiby despre asemănarea traseului ăsta cu Valea Albă, bolovanii au început să se mărească, pereții să aibă mai puține prize. Acum mă convinsesem că e mai dificil. Per total, nu au existat probleme, doar că trebuia să fim mai atenți. La un moment dat ne-am folosit coarda din dotare (dotarea lui Tiby) pentru a asigura o săritoare și am zăbovit la o porțiune cu prize care se rupeau din stâncă. Am tot urcat puțin câte puțin și la un moment dat Valea Mălinului s-a terminat. Ajunsesem pe Brâna Mare a Coștilei.

Peisajul era spectaculos. Mi-a luat câteva minute să cuprind cu privirea toată frumusețea ce mă înconjura. Cu fluturi în stomac mă gândeam că a meritat tot urcușul de până atunci. Întotdeauna în momente de genul ăsta toată oboseala acumulată în ultimele ore dispare. Brâna Mare a Coștilei e spectaculoasă. Potecuța pe care mergeam era așa de îngustă că abia ne încăpeau picioarele pe ea. La fiecare câțiva metri vedeam pâlcuri de flori de colț. A trebuit să străbatem porțiuni acoperite de jnepeniș. Într-o parte era stâncă, în cealaltă prăpastie. Nu conta….eram fascinată. Aș fi stat acolo o veșnicie. Uitasem de oboseală, de sete, de responsabilități, de…..tot. Mă gândeam doar că munții noștri nu se opresc din a mă fascina. De fiecare dată când dau peste astfel de locuri mă întreb câte or mai fi și cât o să îmi ia până le descopăr pe toate. Poate pentru alții care fac regulat traseul ăsta…e ceva banal. Pentru mine nu era. Cu pași mărunți am străbătut toată brâna până pe Valea Cerbului. De acum începuse coborărea.

Ne întorceam de unde am plecat. Dacă vroiam să ajungem mai repede în tabără trebuia să ne grăbim și să prindem autocarul care tocmai se pregătea să plece, așa că am început să alergăm ca nebunii către poiană. Mulțumiri lui Popică care a reușit să îl mai rețină un pic, astfel că niciunul dintre noi nu a fost nevoit să se întoarcă pe jos.

Ajunși în tabără, ca de obicei, nu am apucat nici un moment de odihnă înaintea culturalului. După o baie binemeritată (jumătate de corp la râu, jumătate în cort cu șervețele umede), mi-am pus haine călduroase și am plecat către focul de tabără unde avea să se desfășoare culturalul. Am fost al doilea club care a urcat pe scenă cu 2 piese proprii, 2 cover-uri și o piesă cu versuri impuse. Am cântat, țipat și aplaudat cu toate celelalte cluburi participante și după cultural a avut loc cântarea la focul de tabără…cântare de care îmi era foarte dor.

Duminică dimineața, după o sumedenie de poze cu Mătrăgunele*, am asistat la premiere și mai apoi am pornit către casă. Felicitări echipei Albatros pentru locul 1 la proba de meteo, locul 2 la proba de alpinism teoretic și locul 3 la probele de zonă și de cultural.

*Mătrăgunele – grup în interiorul Albatrosului fondat la cererea lui Vlad. Membrii fondatori: Krisu, Dana, Mariana, Alexandra. În viitor se dorește atragerea tuturor prezențelor feminine albatroase.

Hop şi noi în Hăşmaş!

Dana Dediu

După tura de vis din Ciucaş la începutul lui ianuarie, ne-am decis să facem o ieşire şi în februarie. Am ales Munţii Hăşmaş. Planul era cam aşa: plecăm din Galaţi, Bucureşti, Buzău, şi de pe unde mai avem albatroşi, lăsăm maşinile undeva la poalele muntelui, şi apoi pornim pe jos încă vreo 1-2 ore până la Cabana Piatra Singuratică. Bun plan,... numai că, a intervenit o schimbare: când eram practic pe picior de plecare, am aflat că cei de la CT Hăşmaş, organizau chiar în acelaşi weekend lira "Bucuriile Zăpezii" la Izvorul Mureşului. Atunci a apărut rapid cel de-al doilea plan. Mergem la liră, sâmbătă dimineaţa participăm la jocuri şi apoi mergem spre traseu către Piatra Singuratică. Până la urmă lucrurile au decurs cam aşa: din Galaţi nu a mai venit nimeni, cei din Buzău au plecat devreme, şi noi, întârziaţii, am plecat din Bucureşti după-amiaza, în direcţia Izvorul Mureşului, via Ploieşti, apoi Galaţi şi într-un târziu spre Oneşti, Bacău, Miercurea Ciuc şi...destinaţia finală. Am reuşit performanţa de a face 12 ore pe drum. Am ajuns acolo dimineaşa pe la 4(supăraţi că am ratat ora 3 şi nu am trezit lumea cu "Vino mamă la răscruci").

Am apucat să dormim câteva ore şi sâmbătă dimineaţa ne-am îndreptat cu toţii către pârtie şi am participat la concursurile tematice organizate. Aici trebuie să îi felicităm pe Vali şi pe Geanina pentru locurile 1 la dat cu sania şi pe Silviu pentru locul 1 la dat cu placa (nu de alta, dar a fost singurul concurent). Planul cu traseul către Piatra Singuratică a picat definitiv până la urmă. După jocuri ne-am răsfăţat cu mâncare ungurească, ca mai apoi sa concurăm la proba de "Orientare distractivă". Am format echipe de câte doi. Câte unul din fiecare echipă a ramas la punctul de start, iar celălalt a plecat cu 'Nea Costică de la Hăşmaş prin tabără să deseneze o hartă de orientare . Fiecare echipă şi-a ales câte un obiect care a fost ascuns de "desenatori", pe care cei ramaşi la Start trebuiau să îl găsească orientându-se după harta realizată de coechipier. Din nou, felicitări lui Silviu, care a reuşit în doar 4 minute să găseasca sticla de bere pitită după brazi.

Restul după amiezii a trecut foarte repede : după orientare am expus afişabilele, am apucat cam jumătate de oră de odihnă şi apoi a început culturalul. Trebuie să menţionez că a fost cel mai relaxat cultural de care am avut parte până acum. Abia după ce Vali sau Silviu începeau primele acorduri ale pieselor, ne dădeam seama ce urmează să cântăm. Umorul....realizat în câteva minute, dar foarte reuşit. Scăpaţi de cultural, seara a continuat cu cântece la chitară, câteva dansuri, şi nu în ultimul rând o cerere în căsătorie "in direct".

Şi cum la noi nu se prea potriveşte planul de-acasa cu cel din târg, duminică ne-am trezit pe la 9, ora la care trebuia să fim deja plecaţi, până am facut bagajele, până a avut loc premierea, felicitările, pupăturile de rămas bun, am mai întârziat încă o oră şi jumătate. O nimica toată....eram încă în grafic.

Cum a fost weekendul ăsta? Extraordinar, din punctul meu de vedere. Mi-era dor de dat cu sania - nu mai făcusem asta de ani de zile,mi-era dor de munte - deşi nu mai fusesem de numai o săptămână, mi-era dor de poveştile lui 'Nea Ilie, de cântece la chitară, de atmosfera prietenească. La Izvorul Mureşului, unde ne-am adunat doar o mână de oameni, am avut parte de toate astea.

Raport

albatros galati

Pâna la Delta anul e deja lung, obositor si totodata frumos... De ce? Pai, chiar daca am parasit campionatul, nu am parasit muntele si prietenii de acolo. Am început anul cum era mai frumos - cu o plimbare de iarna la Ciucas, la prietenii de la Ploiesti. Evident ca nu am putut lipsi de la acolo, mai ales ca erau trei sarbatoriti si, cred ca deja avem o mica traditie de a aprinde un mic foc de tabara în luna lui Gerar la Casuta din Povesti sus pe Muntele Rosu.

Daca tot vorbim de traditii, sa nu uitam participarea la Prima Lira, ca o mica dezmortire în amintirea colidelor pe care le-am cântat cu vreo doua luni mai devreme - care au dat roade caci am luat un loc fruntas - ce-i drept nu cu mine ca vioara principala, dar ca scrib am dreptul sa-mi mai însusesc pe ici pe colea câte o pozna a unuia sau a altuia.

Apoi nu am putut sari peste chemarea Hasmasului si mai ales peste saniusul de acolo; traiasca batrânet - mândria tarii - pardon - albatrosii mai copti... Am cântat cu nea’ Costica si ne-am distrat pâna ne-am tras de .... bretele...

Pe alte directii mai serioase, am strâns rândurile prin repetate iesiri în Muntii (desi multi îi considera dealuri - eu îi rog sa dea o tura si apoi sa mai vorbim) Macinului -

pentru a ne pregati pentru ce ne va astepta în Cheile Nerei - dar despre asta vom vorbi într-un episod viitor.

Nu am lipsit nici de la cea de-a doua Lira FRTE, cea de la Bucuresti - dar rezultatele au fost mai slabe - însa avem timp sa crestem, iar asta am dovedit-o la trofeul CPNT - un trofeu ce mi-a oferit mie personal aceleasi sentimente pe care le-am încercat prima oara la munte acum 3 ani jumatate, tot la un trofeu de-al lor.

Apoi nu puteam rata Pastele ...

De asemenea un grup de 6 proaspeti membri ATEC Albatros Galati au participat la un curs de formare profesionala pentru manageri de proiect la Bucuresti, ca preambul a celor ce vor urma în club la capitolul atragere de fonduri europene pentru a sprijini directiile clubului. Cursul a fost si intructiv dar a dat si ocazia ca sa se formeze o coeziune buna între membrii executivului.

Undeva în primavara, în cadrul unui proiect educational în care erau implicate asociatoa noastra, trei scoli (1 din judet si 2 din Buzau) si Ocolul Silvic Hanu Conachi, Galati am participat, pe o vreme infernala, la o plantare de puieti de salcâm pentru stabilizarea malului nisipos al Siretului - ca sa ma laud - elevii mei au fost fenomenali, bravos voua!.

Lunile deja au trecut încât acum ne pregatim de trofeul nostru din Delta si deja putem spune ca am intrat în linie dreapta si ca dupa Montaniada ne mai asteapta o proba de foc, rabdare, nervi si distractie - evident- aviz la probele surpriza.

În încheiere, dupa ce mi-au obosit degetele de tastat - si abia e luna iulie, anul e lung - va invit sa cititi o mica invitatie pentru balta....

La mulţi ani!

...sunt, cred, cele mai potrivite cuvinte pentru ieşirea din februarie, Lira organizată de Verzi, la Bran. La mulţi ani lor, pentru cele 5 primăveri, şi la cât mai multe.

La mulţi ani tuturor, pentru că e prima ieşire de anul ăsta. Şi la mulţi ani mie, pentru că aşa împlinesc eu un an în Albatros. Un an de când au început să-mi crească aripile... Un an plin de momente pe care abia aştept să le povestesc copiilor mei, cu oameni cum rar gaseşti, cu adevăratul sens al cuvântului ‘prietenie’, cu primiri călduroase şi despărţiri amânate

A doua ediţie a Primei Lire s-a ridicat aşteptărilor fiecăruia dintre noi. După primire, cazare & co, au urmat în mare parte socializarea şi repetiţiile pentru dansul-sincron, sau gândirea lui, după caz. Mai târziu a început petrecerea în stilul anilor ’90, deschisă de un super-dans al gazdelor, unde ne-am amuzat cu toţii în timp ce ei ne ajutau să intrăm în atmosfera odată adusă de băieţii de la 3SudEst. Aceştia au fost urmaţi de multe alte cluburi, care s-au întrecut în a demonstra că în sufletul lor va rămâne mereu un loc pentru The Backstreet Boys, Body and Soul sau McHammer. Bineînţeles, nu au lipsit fumul, luminile şi ventilatoarele.

Sâmbătă dimineaţa, toţi, chiar dacă am apucat sau nu câteva ore de somn, eram în sală pentru a pregăti afişabilele. După, fiecare cu ce-l doare , am mâncat, ne-am plimbat, şi evident, am făcut repetiţii pentru cultural. Care, de altfel, a decurs bine, numai că a fost câştigat de Caraiman.. Din nou noapte albă, cu chitare, cântare, râsete şi tot ce e nevoie să ne încălzim.

Ei, şi cum tot ce-i bun şi frumos trebuie să se sfârşească, după premiere, ne luăm rămas bun şi ne îndreptăm cu toţii spre mijlocul de transport care ne e pus la dispoziţie, cu şi mai multe amintiri şi cu gândul că, nu peste mult timp, ne vom revedea iarăşi. Momente dificile? Sigur că au existat, dar nu merită menţionate, pentru că, la urma urmei, ele ne fac să le apreciem mai mult pe cele frumoase. Care au fost, sunt şi vor fi din belşug.

În concluzie, aş avea multe de spus, prea multe, şi oricum nu cred că mi-aş găsi cuvintele potrivite prin care să exprim ce simt faţă de aceşti oameni excepţionali care m-au primit printre ei şi m-au făcut să nu mai vreau să plec de-aici. Dar tot ce pot să fac este să-mi deshid braţele cât mai larg, ca un veritabil albatros, şi să le mulţumesc din inimă celor care au făcut din acest an cea mai frumoasă perioadă a adolescenţei mele.

Ciucaş... reloaded!!!

În 2010 am hotărât ca în fiecare an, în primul weekend din ianuarie să mergem în Ciucaş la Căsuţa din Poveşti. Ne-am ţinut de promisiune, şi vineri seara, pe 7 ianuarie 2011, gaşca albatroasă era adunată la Cabana Silva din Masivul Ciucaş, la un vin fiert, la poveşti şi muuulte poze.

La puţin timp după ce am ajuns noi, au apărut şi gazdele noastre, Dragoş şi Hara de la CTA Ciucaş Ploieşti. Am mai închinat câte o cană de vin, am mai făcut nişte poze de grup (că doar avem cu ce) şi am pornit agale către căsuţă.

Eram nerăbdătoare. Abia aşteptam să revăd locul în care ne-am simţit atât de bine cu toţii anul trecut. M-am bucurat să văd că nimic nu s-a schimbat. Având în vedere experienţele “fierbinţi ” din trecut, m-am grăbit să îmi aşez sacul de dormit pe nivelul din mijloc. A fost un impuls inspirat. De data asta am reuşit să dorm liniştită, spre dimineaţă fiind nevoie chiar şi de căldura sacului de dormit.

După ce toţi au ajuns şi s-au instalat, am aprins focul şi am stat cu toţii afară la depănat amintiri şi la cântat. Ne-am dus la culcare spre dimineaţă, desigur, nu înainte de a le face serenade prin telefon lui Comănel, lui Oli, Corneliei şi lui Vali.

Sâmbătă dimineaţa, după câteva ore de somn (prea puţine aş zice eu), treziţi de Super-Mariana, am pornit agale către Vârful Ciucaş.

Ajunşi la Cabana Ciucaş, fără hărţi, dar cu două GPS-uri vii – Dragoş şi Hara, am decis să nu urcăm nici anul ăsta până pe Vârful Ciucaş şi să alegem alt traseu: să străbatem Şaua Chiruşca până spre Valea Gropşoarele-Zăganu şi apoi să coborâm înapoi la Casuţă. După o bătaie serioasă cu zăpadă, am pornit la drum.

Traseul a fost uşurel, nu foarte lung, am văzut peisaje minunate, ne-am tăvălit prin zăpadă, ne-am bucurat de razele soarelui, ne-a bătut vantul sus pe creastă şi spre seară am ajuns de unde am plecat, adică la Căsuţa din Poveşti.

A urmat încă o seară cu cântec, de data asta şi cu cantităţi considerabile de vin fiert. Totul s-a terminat rapid. Ne-am refugiat cu toţii la al doilea nivel al refugiului, obosiţi după drum, şi cu un pic de ajutor din partea vinului, nici nu ne-am dat seama când am adormit şi s-a şi făcut dimineaţă. O dimineaţă tristă…cea a plecării acasă. După un pic de leneveală, câteva poveşti şi un mic-dejun copios, ne-am făcut bagajele şi ne-am luat la revedere de la căsuţa cu promisiunea că ne vom întoarce.

Cu ocazia asta am să le mulţumesc albatroşilor prezenţi pentru un weekend de vis, Corneliei, lui Oli, lui Comănel şi lui Vali pentru răbdare, lui Dragoş şi lui Hara pentru ospitalitate, şi am să îi cer şi scuze oficiale lui Dragoş pentru portocalele din bocanci (prietenii ştiu de ce).

Lira Piatra Arsa, transformata in Vulcanii Noroiosi…a picat.

Ioana Stanciu & Gabriela Ciubotaru(Gabitza) , 28-10-2010

Ca şi club ce nu are nicio legatură cu organizarea, Albatros Galaţi a pornit spre Buzău vineri dimineaţa cu 4 misiuni recent aflate: afişabile, marcarea traseului, cazare şi banner. Odată ajunşi, ne-am intrat în rol şi am primit cum se cuvine celelalte cluburi anunţându-le la ce cameră vor sta, respectiv unde îşi pot pune cortul, în bătaia vântului de 7 grade.

Dar vouă, cei ce n-aţi venit la ‘liră’,să nu vă pară rău, veţi putea vedea totul în minunatele poze (făcute cu ocazia unei vizite la Vulcani), sub-expuse mult, cu acel ‘F5’ şi ‘ISO800’, care într-adevăr ‘face diferenţa’, cu balansul de alb şi înclinarea aparatului la câteva grade, suficient cât să le scoată din monotonie.

În acelşi timp, regretăm cu toţii din toată inima că Maestrul nu a putut să-şi ţină celebrele cursuri pe care le aşteptăm cu nerăbdare şi la care nimeni, dar absolut nimeni nu trebuie să lipsească.

Dupa mult aşteptatele slide-show-uri, socializarea a început cu nenumărate căni de vin fiert, epuizat în câteva ore şi 2 sticle de ‘tulburel’ care au supravieţuit doar 10 minute, stinse la final cu muuultă bere.

Spre dimineaţă, alcoolul acumulat, combinat cu oboseala proprietarului, au pornit un conflict între acesta şi Caraimani. Ca rezulat, sâmbătă dimineaţa eram cu toţii aliniaţi în faţa camerelor, cu bagajele făcute, în căutare de altă cazare.

După ce s-a hotărât plecarea spre Siriu, au şi pornit cu toţii la drum, Albatrosul rămânând în urmă în aşteptarea unui maxi-taxi.

Astfel, n-am mai ajuns la Siriu, dar pentru că nici acasă nu vroiam, am mers spre Mihăilesti, la bunicii Danei. După un grătar bine făcut, am stat 13 persoane şi jumătate (Daria) într-o cameră, unde am învins frigul cu 2 chitare, vin, afinată, un Jack Daniel’s, nişte prăjiturele şi câţiva saci de dormit.

Am încheiat ’aventura’ dimineaţa, după o cafea şi o poză de grup, pornind spre Orient Express-ul marcat cu litera P pe orice tabelă cu mersul trenurilor, care a ajuns puuuţin mai greu decât maşina condusă de Alifie…

Mulţumiri speciale:

lui Krisu, pentru şuncă şi ceapă

lui Marius, pentru ‘tulburel’

lui Chiri, pentru Jack

lui Tiby, pentru că a cântat până la sângerare

Marianei, pentru că e mai tare ca Chuck Norris

Danei, pentru locaţia ‘Culturalului’

Geaninei, pentru că a îndurat cu doar o picătură de alcool acelaşi cultural sus-numit

Lui Alifie, pentru că a stat treaz pt a fi alături de noi

Gazdelor, pentru primirea călduroasă

Şi nu în ultimul rând…

Maestrului, pentru sfaturile utile în ale fotografiei

( A p l a u z e f u r t u n o a s e … )

( Plecăciuni de la Gabi şi Ioana )

Tura Macin

8-9 mai 2010

Etapa I CNCTE – Lira “PRIMA LIRA”

Dana Dediu, 5 martie 2010

Ne-au invitat cu emotia incepatorului la prima lira organizata sub indrumarea lor, ATET Verde Galati, asa ca in decursul zilei de 26 februarie ne-am luat zborul de pe meleagurile galatene si bucurestene si ne-am oprit in localitatea Bran, judetul Brasov, mai exact la hotelul “Hanul Bran”. Influentati de emotia revederii si de numarul mare de suflete inaripate, vineri seara ne-am strans toti albatrosii veniti pana atunci , ne-am refugiat in una din camerele de hotel si acompaniati de Selaru si Chiri, am cantat de a rasunat in tot hotelul. Asta a fost doar inceputul. Seara a continuat cu o alta cantare alaturi de prietenii din celelalte cluburi, de data asta in sala de festivitati a hotelului, si mai apoi ne-am dovedit abilitatile de cantat si dansat la karaoke. Spre dimineata majoritatea au clacat si s-au indreptat agale spre camera. Ca de obicei, mi-am zis ca doar nu am venit la munte sa dorm, asa ca am considerat ca e mai bine sa stau sa cant pana la 8.

Sambata, ne-am trezit dimineata si dupa vreo 3-4 ore de munca la design-ul afisabilelor, am facut o scurta plimbare prin Bran ca mai apoi sa ne intoarcem si sa participam la proba surpriza moderata de Comanel. Galeria Albatros a avut grija sa ne facem simtita prezenta in sala, in timp ce echipa a demonstrat ca suntem cei mai buni si rezultatul a fost locul 1. Pentru asta trebuie sa ii multumim Janei ca stie sa joace “oaca”, lui Luci pentru ca si-a dovedit maiestria in a goli cat mai repede pahare cu vin, Cristinei pentru ca sparge repede seminte si nu in ultimul rand lui Marius care a impresionat lumea cu flotarile lui super- rapide.

Pe la orele 23.00 a venit momentul celei mai asteptate si disputate probe : culturalul. Am impresionat juriul cu Imnul, piesele “Viata ta”, “Ne-am intors”, “Doi nebuni” , cu doua scenete de umor foarte inspirate si o parodie adresata verzilor .Desi incepatori, Verzii s-au descurcat excelent in organizarea lirei si ne-au surprins placut cu impunerea de replici pentru sceneta de umor si cu o poezie de Ion Minulescu. "De ce-ai plecat?.../ Tu nu stiai / Ca-n luna mai, / E luna primului pacat…” si as putea continua sa o reproduc pe toata dupa ce am ascultat-o de prea multe ori in acea seara. Acum, gandind la rece, recunosc ca a fost foarte interesant sa o aud din perspectiva mai multor oameni.

Dupa desfasurarea tuturor probelor ne-am adunat cu mic, cu mare la premiere. Dupa un weekend nemaipomenit bilantul a fost cam asa: Locul I General – ALBATROS, Locul I Cultural – ALBATROS, Locul I Foto – ALBATROS, Locul I Proba surpriza – ALBATROS, Locul II Grafica – ALBATROS. Foarte bucurosi si multumiti, ne-am pupat, ne-am pozat cu trofeele si ne-am promis sa mai repetam astfel de performante.

Albatroşii în Ciucaş

Dana Dediu, 9 Februarie 2010

Dupa prea multe amanari s-a hotarat ca in weekendul 8-10 ianurie 2010 sa se puna in aplicare planul de a face o iesire exclusiv “albatroasa” in Masivul Ciucas. Desi data nu era deloc favorabila pentru examenele mele, mi-am zis ca nu pot rata asa ceva si in ultimul moment am confirmat si eu prezenta.

Tarziu in noapte, dupa ce am scapat de urcusul cu peripetii – impins masini, alunecat pe gheata, alergat de la o masina la alta, si ne-am incalzit cu niste vin fiert la Cabana Silva, eram ajunsi la Refugiul CTA Ciucas Ploiesti – “Casuta din povesti” , pe care cei de la Ciucas au avut amabilitatea de a ni-l pune la dispozitie pentru cateva zile.

Va amintiti de acele desene animate cu casute foarte mici din care ies mult prea multi oameni? Ei bine, asa e si aceasta “Casuta din povesti”. Cand intri dai de o camaruta foarte mica care e  bucatarie, spatiu de depozitat bagaje si dupa cum am aflat ulterior, dormitorul unui pars, foarte indragit de baietii de la Ciucas. Urmeaza dormitorul propriu zis: o camera de cativa metri patrati unde pot dormi – ziceau cunoscatorii – 15 persoane. Surpriza! Noi le-am demostrat ca pot dormi 18. “Casuta din povesti” are trei nivele de dormit: jos, mijloc si sus. Gandindu-ma ca e iarna afara si noi suntem la o oarecare altitudine am ales sa dorm sus. In prima noapte cu inca trei persoane, ulterior alaturandu-se inca una. Trebuie sa recunosc ca acele doua nopti au fost cele mai fierbinti de care am avut parte pana acum. Datorita semineului a carui burlan trecea chiar pe langa noi se inregistrau temperaturi de cel putin 35 de grade. Prea mult chiar si pentru niste muntomani frigurosi. Dar am trecut peste si in stilul nostru caracteristic am reusit sa facem haz de necaz.

Vineri noaptea, ne-am pregatit culcusurile si apoi am iesit afara ca sa sarbatorim  majoratul lui Rares si, desigur, sa cantam  in jurul focului pana in zori.

Sambata pe la pranz, dupa ce ne-am luminat ziua cu delicioasa Finetti adusa de Lali, am plecat sa facem un traseu. Si pentru ca era destul de tarziu sa mai urcam pe Vf. Ciucas, am  hotarat sa ne indreptam spre Valea Gropsoarele-Zaganu.

La intoarcere ne-am delectat cu  ciorba de burta adusa de Rares tocmai de la Galati pana in varf de munte. A urmat inca o noapte cu cantec, povestiri la foc, mult ceai fierbinte si vin fiert.

Duminica dimineata si-a facut simtita prezenta cel mai trist moment al unei iesiri la munte cu prietenii: timpul sa plecam acasa. Nu foarte entuziasmati ne-am facut bagajele, ne-am luat ramas bun de la baietii de la Ciucas, am luat masinile de la Cabana Silva si ne-am intors la rutina vietii din oras.

Festivitatea de premiere 2009

Dana Dediu, 21 Decembrie 2009

A trecut un an... primul an in cadrul Campionatului National al Cluburilor de Turism si Ecologie si totodata primul meu an alaturi de albatrosi. A venit momentul decernarii premiilor pentru intreaga activitate a anului competitional 2009.

Locul de desfasurare al evenimentului a fost statiunea Slanic-Moldova. Timp de trei zile ne-am bucurat de o pitoreasca priveliste spre crestele Carpatilor Orientali de la ferestrele hotelului nostru din varf de deal. Bucuria reintalnirii prietenilor de pe munte a fost completata cu succes vineri noaptea cu o cantare (pe care eu o asteptam de ceva timp), cantandu-ne si incantandu-ne Catalin Selaru, Puiu Cazan, Jenica & Comanel, Tica Lumanare si altii.

Sambata, in timpul zilei, ne-am relaxat cu balaceala in piscina, meciuri de fotbal si de tenis, de data asta fiind concursuri "just for fun" si nu pentru obtinerea de medalii si trofee. Seara a venit vremea mult asteptatului eveniment. La decernarea premiilor pe probe au pasit pe podium Reactiv, Floare de Colt, Verde, Caraiman, Albatros, Mont-Delt-Mar, ATGR, Carpatia, Vanturarita si Sandru. Momentul de varf al serii a fost decernarea primelor trei locuri in clasamentul general: locul I - Floare de Colt Brasov, Locul al II-lea - Carpatia Bucuresti si locul al III-lea - ATGR Bucuresti.

Dupa un an cu bune si cu rele, cu idei uneori foarte inspirate, alteori mai putin, dar mereu cu voie buna si avizi de distractie, am urcat pe podium cu mare satisfactie pentru a primi medalia de bronz la proba culturala. La punctajul general, Albatros a obtinut locul 6 si... o sticla de sampanie. Solemnitatea premierii a fost urmata de ritmuri "zbuciumate" la "Revelionul muntomanilor". Si cum nu exista revelion fara sampanie, la orele 00.00 (de fapt era 00.03, dar ne-am dat pe petrecut si am pierdut notiunea timpului), am ciocnit si ne-am bucurat de intrarea in anul competitional 2010.

NR: Cateva poze de la Revelionul Muntomanilor 2009

Montaniada - editia a II-a - 3-5 iulie 2009, Masivul Fagaras

Grozea Giorgiana

A patra etapa a Campionatul National al Cluburilor de Turism si Ecologie de anul acesta s-a anuntat a fi extrem de interesanta.

Astfel, in dimineata zilei de 3 iulie ne-am adunat cu mic cu mare si am plecat din Galati, nerabdatori sa reintalnim muntele.

Maxi-taxi-ul a rezistat cu stoicism si agitatiilor si cantarilor noastre vesele, in timp ce unii dintre noi au adormit in leganarea "lina" pe serpentinele Transfagarasanului.

Am ajuns in tabara amplasata in apropierea Cabanei Capra in jurul orelor 11:00, la timp pentru Park Adventure, tiroliana, tir sportiv si multe alte probe pregatite de organizatori.

Dupa ce ne-am instalat in graba corturile, am pornit spre Park Adventure...

Apoi spre celelalte jocuri...

Si in cele din urma ne-am dat pe tiroliana.

Seara, acordurile de chitara au incantat pe toata lumea, in jurul focului. Eu, recunosc ca dupa cateva ore, m-am lasat infranta de oboseala si am intrat in sacul de dormit, cu gandul la traseul ce ne astepta a doua zi.

Inainte de testele teoretice a avut loc proba de alpinism, la care, fiind al doilea echipaj, ne-am inghesuit cu totii. Pentru mine a fost prima catarare, asa ca am pus piciorul pe stanca cu ceva emotii.

Testele teoretice s-au tinut langa cabana Balea Lac, de unde a inceput si proba de regularitate. Traseul a fost destul de dificil, insa a compensat prin frumusetea peisajului. Din pacate vremea, mai precis, ploaia si ceata, ne-a dat batai de cap, astfel incat nu am mai putut ajunge pana pe Negoiu.

Pe la 10 seara a inceput si culturalul, ce anunta primul club ce va interpreta - Albatros Galati. Desi destul de obositi dupa traseu, cu sceneta de umor nu prea repetata, am incercat sa-i incantam pe cei ce ne ascultau cu piese mai vechi ("Hei na na na", "Femei") dar si mai noi ("Umbre reci").

Dupa cultural chitarele au rasunat pana in zori, luandu-ne cum se cuvine "la revedere" de la munte.

Duminica dimineata, dupa proba de cross, a avut loc premierea. Premiile, au fost pe masura concursului; sponsorii oferind de la echipament montan pana la o chitara austica Fender.

In incheierea festivitatii de premiere, si totodata a Montaniadei, s-a cantat "Locul vostru"; iar dupa cateva poze de grup ne-am "imbarcat" in acelasi maxi-taxi, pornind spre casa, lasand in urma muntele, insa pastrand in sufletele noastre numai amintiri frumoase.

NR: Ale cateva poze de la Montaniada 2009